Condemning totalitarianism of all colours Saturday, Aug 22 2009 

The 23rd August is “European Day of Rememberance for the Victims of Nazism and Stalinism”, to condemn totalitarianism. A noble cause perhaps, but one which has provoked controversy in Russia, where Stalin is still a national hero. They point out that Russia in fact saved many lives threatened by Nazism. Yet the Russians remain cagey about their Soviet Union archives, a stumbling block for ex-Soviet states to really understand their totalitarian pasts.

In Vilnius in July, 20 years after the collapse of communist regimes in Europe, the Parliamentary Assembly of the Organisation for Security and Co-operation in Europe (OSCE) passed a resolution entitled “Divided Europe Reunited.” The OSCE document, which was hardly reported by the press, acknowledges “the uniqueness of the Holocaust,” and notes that  “in the twentieth century European countries experienced two major totalitarian regimes, Nazi and Stalinist, which brought about genocide, violations of human rights and freedoms, war crimes and crimes against humanity.” It further recommends that member countries “clearly and unequivocally condemn totalitarianism” (one of the stipulations of the 1990 Copenhagen Document), on the basis that “an awareness of history” will help “to prevent the recurrence of similar crimes in  the future.” It was adopted by large majority of delegates — 202 of the 214 present — in spite of vehement opposition from Russia.

The OSCE initiative parallels the European Parliament resolution on “European conscience and totalitarianism” passed in April, which chose to establish a “European Day of Remembrance for Victims of Nazism and Stalinism” on 23 August — which also happens to be the the anniversary of the signature of 1930 Molotov-Ribbentrop pact. It is not a coincidence that the EU has decided to honour the memory of the victims of deportation and mass extermination on a day that establishes a link between the Soviet Union and Nazi Germany. Placing Nazism on the same level as Communism is identified as an important step in the “European conscience and totalitarianism” text, which also calls for the opening up of secret police and intelligence agency archives, and the adoption of wide-reaching measures to facilitate research and the re-examination of the past.

Russia “against falsification of history” refuses to open archives

Russia reacted strongly to the “A Divided Europe Reunited” resolution, which a spokesman for the Ministry for Foreign Affairs described as “an unacceptable attempt to distort history for political goals.” The Russian parliament also issued a statement condemning the resolution as “a direct insult to the memory of millions of Russian soldiers” who “gave their lives to liberate Europe from Nazi domination.” For the Russians, Stalin is still a real hero. For the peoples of Eastern Europe, he is responsible supporting communist regimes with blood on their hands.

Russia’s outrage at the equation of Stalinist and Nazi regimes reflects a reluctance to come to terms with its totalitarian past, which is also evident in the revival of the Soviet tradition for the organisation of massive military parades. Among other post-communist states, Russia has also been the one that has made least effort to take responsibility for the crimes of communism (and that includes Stalinist communism) — on the contrary the current administration has even sought to reinforce the structures of the former KGB and their control of the political process. It also responded to what it perceives as academic aggression with the establishment of a “Commission to counter the falsification of history to the detriment of Russia’s interests” in May 2009. It is on this basis that the Russian Academy of Sciences has now sent an official order to the directors of its institutes in its history and philology section demanding an annotated list of cultural-historical falsifications in their fields of study and proposals for the scientific confutation of the falsifications in question.

With its call for the opening of archives, the OSCE resolution draws attention to the policy of Russia, which has yet to grant access to its secret police records. Not only does this situation affect the work of Russian historians, but it also hampers the research of their colleagues in former Soviet republics. When they withdrew in 1991, KGB staff took all of the most important documents from the former Soviet republics back to Moscow, and in so doing, denied the citizens of those countries the right to understand their recent past. Since its independence, post-communist Estonia has only had access to secret police catalogue files, but no access to the reports to which they refer. The catalogue files list names, but do not specify if the people concerned were informers or surveillance targets— and a critical need for access to further data is highlighted by the fact that a number of politicians’ names have been discovered in these catalogue files. In Lithuania, the KGB removed almost all of the archives from Vilnius, but historians have been able to conduct research using documents from other KGB document sources outside the city. Notwithstanding these differences, all of the Baltic states would benefit from a better understanding of their history if they were granted access to the Soviet archives in Moscow.

Lavinia Stan

Article available at: http://presseurop.eu/content/article/82381-condemning-totalitarianism-all-colours

Read it in French: http://presseurop.eu/fr/content/article/81161-tous-les-totalitarismes-sont-egaux-face-la-memoire

Read it in German: http://presseurop.eu/de/content/article/81561-ein-23-august-der-europaeer-und-russen-spaltet

Read it in Spanish: http://presseurop.eu/es/content/article/81811-un-23-de-agosto-que-sigue-alejando-rusos-y-europeos

Read it in Dutch: http://presseurop.eu/nl/content/article/81821-23-augustus-een-beladen-datum

Read it in Polish: http://presseurop.eu/pl/content/article/81181-totalitaryzmy-nie-maja-jednej-barwy-politycznej

Read it in Italian: http://presseurop.eu/it/content/article/82011-il-23-agosto-che-divide-europei-e-russi

Read it in Portuguese: http://presseurop.eu/pt/content/article/82441-vitimas-do-totalitarismo-politico-nao-tem-cor

OSCE a decis: comunism = nazism (un articol din Revista 22, 11 august 2009) Monday, Aug 17 2009 

N

u este surprinzător că, dintre guvernele postcomuniste, cel rus nu a făcut mai nimic pentru asumarea crimelor comunismului.

La 2 iulie, Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a adoptat la Vilnius rezoluţia intitulată Reunificarea Europei divizate: promovarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Civile în regiunea OSCE în secolul XXI. Propusă de delegatul Sloveniei Roberto Battelli şi susţinută de Vilija Aleknaite-Abramikiene, reprezentantul Lituaniei, rezoluţia marchează 20 de ani de la prăbuşirea regimurilor comuniste europene. Ea a fost adoptată cu o largă majoritate a delegaţilor – 202 dintre cei 214 prezenţi –, în ciuda opoziţiei acerbe a Rusiei. Ministerul Afacerilor Externe rus a calificat hotărarea drept o „inacceptabilă încercare de distorsionare a istoriei în scopuri politice“, un pas care „nu contribuie la crearea unei atmosfere de încredere şi cooperare între ţările membre ale OSCE“. La rândul său, Parlamentul rus vedea rezoluţia OSCE drept „o insultă directă la memoria milioanelor de soldaţi ruşi“ care „şi-au dat viaţa pentru eliberarea Europei de sub jugul fascist“.

Un alt critic a fost Michel Billout, reprezentantul Partidului Comunist Francez, pentru care rezoluţia „confundă nazismul cu stalinismul“ şi lista regimurilor totalitare ar trebui să includă Franţa, care în anii ‘30 a creat lagăre de concentrare pentru refugiaţii spanioli, Statele Unite, în timpul campaniei lui McCarthy, şi „întreaga creştinătate, pentru ideologia sa religioasă generatoare de persecuţii religioase“.

Recunoscând „caracterul unic al Holocaustului“, documentul OSCE observă că „în secolul XX, ţările europene au suferit două regimuri totalitare majore, cel nazist şi cel stalinist, ce au dus la genocid, încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului, crime de război şi crime împotriva umanităţii“. Ţările membre trebuie să „condamne totalitarismul în mod clar şi neechivoc“ (promisiune inclusă în Documentul de la Copenhaga, din 1990), deoarece „cunoaşterea istoriei duce la prevenirea unor asemenea crime pe viitor, iar dezbaterile oneste şi complete privind istoria facilitează reconcilierea bazată pe adevăr şi memorie“. Reamintind iniţiativa Parlamentului European de a declara 23 august, când Pactul Ribbentrop-Molotov a fost semnat, în 1930, drept „Zi de comemorare a victimelor stalinismului şi nazismului“, în memoria victimelor deportărilor şi exterminării în masă, Adunarea Parlamentară îşi exprimă „îngrijorarea profundă cu privire la glorificarea regimurilor totalitare prin organizarea de demonstraţii publice de glorificare a trecutului nazist şi stalinist“.

OSCE îşi „reconfirmă opoziţia unită la regimurile totalitare de toate culorile ideologice“ şi le cere statelor membre: 1) „să continue studierea moştenirii totalitare, să aducă la cunoştinţa publicului, să dezvolte şi să îmbunătăţească programele educaţionale privind istoria totalitarismului, drepturile omului şi libertăţile fundamentale, pluralismul, democraţia şi toleranţa“; 2) să sprijine organizaţiile neguvernamentale care studiază crimele regimurilor totalitare; 3) să îndepărteze structurile şi comportamentele care „cosmetizează trecutul“ sau „îşi au rădăcinile în încălcarea drepturilor omului“; 5) să-şi deschidă arhivele politice şi istorice; 6) să combată xenofobia şi naţionalismul agresiv şi 7) să dovedească un mai mare respect pentru drepturile omului, chiar şi în vremuri de ameninţări teroriste, criză economică, dezastre ecologice şi migraţii în masă.

Punând semnul egalităţii între comunism şi nazism, ca feţe ale aceluiaşi fenomen totalitar reprobabil, documentul OSCE reprezintă un important pas înainte pentru sprijinirea Rezoluţiei Parlamentului European privind conştiinţa Europei şi totalitarismul, care a cerut şi ea deschiderea arhivelor istorice şi secrete, declararea zilei de 23 august drept „Zi de comemorare a victimelor stalinismului şi nazismului“ şi adoptarea unor măsuri largi de reconsiderare a trecutului (inclusiv prin deschiderea unui centru de informare la Bruxelles). Regretabil, printre iniţiatorii moţiunii comune de promovare a rezoluţiei Parlamentului European, depusă la sfârşitul lunii martie 2009, nu s-a numărat niciun reprezentant al României, în afara lui László Tökés, deşi ţări ca Polonia au fost reprezentate de câte doi semnatari. Parte din acest efort larg de asumare a trecutului recent sunt şi rapoartele naţionale comisionate de Directoratul General pentru Justiţie, Libertate şi Securitate al Comisiei Europene. Raportul despre România, pe care am avut onoarea să-l scriu, analizează asumarea trecutului fascist şi comunist, discutând în amănunt iniţiativele guvernamentale şi ale societăţii civile, legislaţia şi jurisprudenţa din domeniu, metodele de decomunizare şi mandatele instituţiilor din domeniu.

Deşi delegatul lituanian Aleknaite-Abramikiene a insistat că rezoluţia de condamnare a stalinismului a căutat nu să jignească, ci să aducă un omagiu celor ce-au pierit în timpul şi după cel de-al doilea război mondial, reacţia Rusiei a fost vehementă. Stalin continuă să fie considerat un adevărat erou, mulţi ruşi creditându-l cu înfrângerea Germaniei naziste, deşi în ochii Europei de Est el este culpabil de transformarea acestor ţări în satelite şi susţinerea unor regimuri comuniste sângeroase, care s-au întors împotriva propriilor cetăţeni doar pentru că aceştia şi-au cerut drepturile. Administraţia cu care s-a înconjurat fostul preşedinte Vladimir Putin, aşa-numiţii siloviki, se mândresc cu moştenirea cekistă pe care şi-au asumat-o benevol, în ciuda cruzimii notorii de care au dat dovadă troicile extrajudiciare ale anilor ‘30. O colecţie de carte tot mai abundentă glorifică regimul comunist şi poliţia sa secretă, în timp ce victimele acestora şi suferinţele lor sunt trecute sub tăcere. În plus, Moscova a reînceput organizarea unor masive parade militare, care amintesc de cele sovietice. Nu este deci surprinzător că, dintre guvernele postcomuniste, cel rus nu a făcut mai nimic pentru asumarea crimelor comunismului (inclusiv ale celui stalinist) şi chiar a urmărit întărirea structurilor fostului KGB şi a controlului acestora asupra procesului politic. Rusia s-a opus schiţării oricăror paralele între regimurile lui Hitler şi Stalin, ultimul chiar clasându se pe locul trei într-un sondaj de opinie privind personalitatea rusă cea mai remarcabilă.

În nicio altă ţară postcomunistă ofiţerii secreţi care au dezvăluit informaţii despre poliţia politică nu au fost judecaţi şi condamnaţi la închisoare, cum s-a întâmplat în Rusia. În nicio altă ţară nu a mai fost lansată o campanie susţinută împotriva „falsificărilor istorice“ de genul celei declanşate recent acolo. Anul acesta, guvernul rus a susţinut o foarte controversată lege ce pedepseşte cu până la trei ani de închisoare „reabilitarea nazismului“ prin negarea rolului jucat de Uniunea Sovietică în înfrângerea lui Hitler. În plus, Decretul de înfiinţare a Comisiei de combatere a încercărilor de falsificare a istoriei ce afectează interesele Rusiei, semnat de preşedintele Medvedev la 5 mai 2009, promovează viziunea Moscovei conform căreia rolul său în al doilea război mondial a fost unul eroic, date fiind costurile umane enorme suferite de Uniunea Sovietică în vederea respingerii atacului nazist. În virtutea acelui decret, la 23 iunie Academia Rusă de Ştiinţe le-a cerut directorilor de institute de istorie şi filologie să identifice falsificările istorico-culturale în care instituţiile lor au fost implicate, numele celor care le-au produs şi promovat, potenţialele pericole la care acestea expun Rusia, alături de o refutaţie a fiecărei falsificări în parte. Decretul încalcă autonomia universitară şi libertatea de opinie, descurajează analiza imparţială a trecutului recent şi le cere istoricilor să producă argumentele propriei lor condamnări publice.

Prin apelul său pentru deschiderea arhivelor, rezoluţia OSCE s-a adresat în special Rusiei, ţară unde arhivele sunt încă sub cheie, situaţie care-i afectează nu numai pe istoricii ruşi, ci şi fostele republici sovietice. Aşa cum se ştie, înainte de a se retrage la Moscova, în 1991, efectivele KGB au luat cu ele documentele cele mai importante compilate şi colectate pe teritoriul republicilor sovietice, prin aceasta negându-le acestor ţări dreptul de a-şi înţelege propriul trecut recent.

De la declararea independenţei sale, Estonia postcomunistă nu a dispus decât de fişele de catalog, nu şi de dosarele secrete la care acestea se referă. Cum fişele nu dezvăluie calitatea în care persoanele menţionate au interacţionat cu poliţia secretă, numeroşi politicieni şi-au susţinut nevinovăţia (pretinzând că au fost victime, când, de fapt, au fost informatori). În Lituania, arhivele din Vilnius au fost evacuate aproape în totalitate, însă nu şi cele din provincie, unde importantele colecţii lăsate de KGB în urma sa au ajutat la reconstituirea adevărului istoric. Dar toate ţările baltice ar beneficia de o citire mai corectă a istoriei, dacă arhivele sovietice din Moscova le-ar fi accesibile.

Importanţa rezoluţiei OSCE pentru România este întreită. Într-un gest simbolic, ziua de 23 august – asociată în mentalul colectiv românesc cu regimul comunist – va deveni o zi de comemorare a victimelor acestuia, ale căror suferinţe încă sunt negate de unii comentatori. Progresele substanţiale înregistrate în ultimii ani în deschiderea arhivelor trebuie menţinute pe viitor, pentru ca accesul neîngrădit la documente al cercetătorilor – indiferent de opţiunile lor ideologice, metodologice sau politice – să permită necesara pluralitate de vederi. Guvernul României trebuie să sprijine şi mai mult, financiar şi logistic, procesul de asumare a trecutului recent şi instituţiile neguvernamentale din domeniu. //

Lavinia Stan

http://www.revista22.ro/osce-a-decis-comunism–nazism-6436.html