Many thanks to Dani Citiriga for taking the time for this interview. And thanks to Radio Europa Libera for publishing this piece.
INTERVIU cu prof. Lavinia Stan: „Mi se pare normal ca BOR și toate celelalte biserici să facă lobby”
Lavinia Stan predă științe politice la St. Francis Xavier University în Canada. Cunoaște în profunzime realitățile politice, sociale și academice din România. În privința plagiatelor, crede că aproape 100% provin dinspre serviciile secrete și în general zona militarizată armatei.
Suntem la 30 de ani de la Revoluția din 1989. Ca specialist în științe politice și, în particular, în subdomeniul Justiție de tranziție, cum vedeți evoluția României în perioada post-comunistă?
Lavinia Stan: Evoluția nu a fost lineară absolut deloc. Din punctul de vedere al Justiției de tranziție s-a înregistrat progres sau regres în funcție de opțiunile ideologice ale diverselor guverne care s-au perindat pe la conducerea României. La o primă vedere se poate spune că, în cazul României, guvernele cu un aport mare al foștilor comuniști au fost reticente față de un program de redresare a trecutului recent, de recuperare a memoriei comuniste, pe când guvernele care au fost un pic mai independente de tendințele foste comuniste, dacă nu chiar anticomuniste, au avut o mai mare apetență, o mai mare disponibilitate, să considere oportunitatea implementării unor programe de lustrație, de deschidere a arhivelor secrete, de aducere în instanță a foștilor torționari comuniști, de restituire de proprietate, de constituire a comisiilor istorice sau de adevăr.
Din punctul dumneavoastră de vedere, ce i-a lipsit României pentru a deveni o democrație consolidată?
Lavinia Stan: Teoria democratizării, în liniile ei cele mai simpliste, spune două lucruri: pentru a te democratiza, trebuie să ai instituții democratice și cultură politică democrată. Instituțiile se pot crea peste noapte, dar pentru cultura politică democratică trebuie să lucrezi. Câteodată durează o generație, altădată două generații… Câteodată mai mult. Problema în România nu este numai faptul că instituțiile noi post-comuniste nu au fost democrate in totalitatea lor in anii 90 cand s-au regândit, ci faptul că au avut loc schimbări atât de dese, incât instituțiile acestea chiar și când au funcționat in mod democrat nu au avut timp să producă efecte democrate, pentru că s-au tot operat schimbări, mai mici sau mai mari, la structura instituțională. Incertitudinea instituțională, aș spune, a delegitimat democratizarea într-un context în care trebuia să se lucreze să existe certitudine instituțională ca să poți să schimbi cultura politică. De obicei, țările care într-adevăr vor să se democratizeze schimbă instituțiile la începutul tranziției, dar apoi le lasă neschimbate pentru că efectele democrate ale acestor instituții se văd numai în timp. Incertitudinea instituțională ca și incertitudinea legislativă în România a delegitimat instituțiile, iar cultura politică nu a avut experiența cu instituții democrate astfel încât omul de rând să se convingă că „uite domnule, democrația lucrează și pentru mine. Și mie mi-e mai bine decât în comunism”. De-aia s-a ajuns la corupție, de exemplu, care este o problemă foarte, foarte mare în România. Corupția este tot un rezultat al incertitudinii instituționale și legislative. Spre exemplu, când se dau ordonanțe de guvern cu dedicație… Au fost exemple când s-a dat o ordonanță de guvern, a fost publicată în Monitorul Oficial dimineața, s-a făcut privatizare în beneficul lui X și Y politician, după care, după două trei zile, ordonanța a fost anulată, s-a dat o alta care a invalidat-o. Aceasta este legislație cu dedicație care subminează credibilitatea întregului proces democrat.
Lavinia Stan's Blog 