Denis Grigorescu was kind enough to publish this past week-end an interview with me in the Romanian newspaper Adevarul. Given the recently made changes to the composition of key Romanian research bodies, his questions about plagiarism and corruption are highly pertinent. The first paragraphs of the interview are pasted below. The entire text is available, in Romanian, at http://adevarul.ro/locale/pitesti/lavinia-stan-doctor-Stiinte-politice-universitatea-toronto-Inromania-plagiatul-reevaluat-devineacceptabil-1_5901e34f5ab6550cb898e510/index.html.

646x404“Plecată la puţin timp după Revoluţie din 1989 în Canada, Lavinia Stan (50 de ani) a ajuns să aibă foarte repede o carieră universitară la cel mai înalt nivel. Într-un interviu acordat pentru „Weekend Adevărul“, Lavinia Stan vorbeşte despre modul diferit în care sunt tratate plagiatele în lumea universitară: în Canada eşti exclus din învăţământ, în România nu rişti aprope nimic.

Doctor în Ştiinţe Politice la Universitatea din Toronto, Lavinia Stan este de mai mulţi ani directoarea Centrului de Studii Postcomuniste de la Universitatea St Francis Xavier din Canada şi şefa Departamentului de Ştiinţe Politice de la aceeaşi universitate. De asemenea, este şi preşedinta Society for Romanian Studies, constituită în USA în 1973, de un grup care îl includea şi pe Mircea Eliade. Între anii 2001 şi 2003, Lavinia Stan a predat şi la Dalhousie University, iar între 2006 şi 2008 a ţinut cursuri la Universitatea Concordia din Montreal. Într-un interviu acordat pentru „Weekend Adevărul“, Lavinia Stan a abordat teme foarte interesante precum reconsiderarea trecutului comunist al României, marile hibe ale democraţiei în România, schimbarea culturii politice din ţara noastră şi lipsa culturii sancţionării drastice a furtului intelectual.

Weekend Adevărul: Aţi absolvit Academia de Ştiinţe Economice în România, dar doctoratul vi l-aţi luat în Canada. Cât de diferite sunt cele două sisteme educaţionale şi care ar fi plusurile şi minusurile lor?

Lavinia Stan: Diferenţele ţin nu atât de geografie, cât de sistem politic. Am absolvit ASE-ul în 1988, când regimul comunist părea a fi o fortăreaţă inexpugnabilă. Educaţia nu se ridica la nivel universitar. Nici nu avea cum, de vreme ce ne lipseau cărţi fundamentale şi materiale didactice indispensabile, memorizarea era principala metodă de evaluare, profesorii erau slab pregătiţi şi împărtăşeau poziţii ideologizante. Încă îmi aduc aminte cursurile de merceologie despre conserva de peşte, o materie care cu greu poate fi inclusă în vreo programă universitară. Întrebările fundamentale fie erau ignorate, fie nu erau niciodată ridicate. Dar situaţia s-a schimbat după 1989, odată ce corpul profesoral a acceptat profesori mai tineri, unii educaţi în străinătate. În Canada, am avut norocul să lucrez pentru doctorat în cel mai mare Department de Stiinţe Politice din America de Nord. Universitatea din Toronto s-a numărat recent printre primele într-un clasament internaţional. Nu clasamentul a contat pentru mine, ci faptul că departamentul oferea un program riguros, finanţat adecvat. Dacă în Statele Unite politologia era studiată din punct de vedere comportamental, voturi şi alegeri, Toronto îmbrăţişa o pluralitate de modele de analiză. Încă lucrez în paradigma aceasta pluralistă. Cele două sisteme de educaţie prezintă diferenţe semnificative. Şi noi ne izbim de austeritate, dar avem acces la fonduri de cercetare care nu sunt disponibile în România. Unii decani din România încurajează notele mari, pentru a atrage cât mai mulţi studenţi. La noi „grade inflation“ este un indicator urmărit îndeaproape. Îmi aduc aminte că acum vreo 15 ani decanul nostru mi-a atras atenţia că notele pe care le acordăm erau mai mari decât media pe universitate. Analiza critică este baza învăţământului şi cercetării din Canada, într-o măsură mai mare decât în România.”