Un interviu recent publicat in ziarul Observator, care apare la Toronto.

Cu Lavinia Stan, PhD- Associate Professor St. Francis Xavier University Nova Scotia – Canada

Observatorul : Când ati venit in Canada, stimatã doamnã Lavinia Stan?

Lavinia Stan : Acum douãzeci de ani. Mama mea a rãmas în vara lui 1988 în Vancouver, la finalul unei conferinte internationale (are un doctorat în bio-chimie). Planul nostru, conceput cu grija într-o Românie care, la acea vreme, pãrea a fi un veritabil desert intelectual si un extins circ al foamei, a fost ca ea sa treaca granita în Statele Unite, tara pentru care a obtinut viza de intrare. Însã colegii canadieni si americani cu care a vorbit în cadrul conferintei au sfãtuit-o sa rãmânã în Canada, unde se putea dobândi cetãtenia mult mai rapid. Am ajuns în Canada, asadar, printr-o purã întamplare, din ezitarea atingerii tintei fixe prestabilite, însã pe urmã, chiar si cand am avut ocazia sã plecam în State, nu am mai dorit. Nu stiam prea multe amãnunte despre aceastã tarã, în afara faptului cã aici au avut loc Jocurile Olimpice la un moment dat. Din fericire pentru mine, nu am cunoscut nici impresia lui Chauteaubriand despre Canada – “un metru pãtrat de zãpadã”. Doar dupã ce am trãit aici ani de zile mi-am dat seama cã, într-adevãr, Canada este o tarã cu climã nordicã.

Observatorul : Primele impresii si primele întrebãri ?

Lavinia Stan : Am aterizat la Vancouver în plinã varã. Contrastele dintre România pe care o lãsasem în urmã si Canada pe care urma sã mi-o fac ‚acasã’ erau abisale. Prima era coloratã în eternele nuante de gri, traumatizatã de sultanismul-totalitarist, pentru a prelua o formulã cunoscutã printre analistii politici, profund zguduitã de prima mineriadã, debusolatã într-o tranzitie ai cãrei parametri erau vãzuti de unii ca o reîntoarcere grabnicã la starea de lucruri caracteristicã perioadei interbelice si de altii drept o continuare poate mai virtuoasã, mai putin excesivã a unui regim care, în linii generale, dacã nu în detalii, a reusit sa apere interesul national si sã punã tara pe harta lumii. A doua pãrea o imensã statiune estivalã, în care localnici si turisti pendulau între Jericko Beach si Groose Mountain într-o nesfârsitã cãutare de relaxare si huzur. Datoritã circumstantelor familiei mele, nu am fost confruntatã cu dilemele si deziluziile inerente migrãrii la prima generatie. Poate de aceea am resimtit relocarea spatialã ca revenire la o normalitate care mi-a fost refuzatã pânã atunci.

Observatorul : Cum a evoluat activitatea profesionalã si cum a fost colaborarea cu colegii si ce surprize ati întâlnit, vis a vis de asteptãri ?

Lavinia Stan : Am trecut de la economie la stiinte politice pentru a întelege esenta regimului dictatorial sub care am trãit peste douãzeci de ani, ce s-a întamplat cu noi si, mai ales, cu mine pânã în 1989. Am fost primul roman care si-a obtinut doctoratul în stiinte politice la Universitatea din Toronto si cred cã am lãsat amintiri bune în urma mea.
La Toronto am avut acces la o excelentã bibliotecã universitarã, la un Centru de Studii East Europene de prima mânã, ambele contrastând izbitor cu pateticul ASE lasat în urmã în Bucuresti. Universitatea nu mai însemna memorizare si reproducere brutã, încremenirea în proiect, ci asumarea limitelor, analiza criticã riguroasã, întelegerea nuantelor si navigarea unor literaturi vaste. Dupa terminarea studiilor, sotul meu, Lucian Turcescu, care si-a sustinut doctoratul în teologie la University of St. Michael College, tot din Toronto, a devenit profesor la St. Francis Xavier University în Nova Scotia. Universitatea ne-a primit cu bratele deschise – si acolo, am fost primii români vreodatã angajati. Nu stiu dacã a fost o surprizã, însã de când predau am realizat ca România prezintã putinã importantã pentru studentii si expertii occidentali. Fiecãrei generatii pe care o întâlnesc în amfiteatrele universitare încerc sã-i arãt de ce Europa de Est (inclusiv România) reprezintã un caz teoretic interesant. Aceastã lipsã de interes este mai putin înteleasã între emigrantii români si în România. Rãmân convinsã cã exemplul personal este mai sugestiv decat toate metateoriile si argumentele posibile.

Observatorul : V-ati facut prieteni si cunostinte noi în lumea de aici ?

Lavinia Stan : Da, vasta majoritate a prietenilor nostri sunt canadieni, americani si britanici. Ne-am apropiat de unii în virtutea proximitãtii spatiale si ideatice sau a faptului ca ne-am ajutat reciproc. Cu altii suntem în foarte bune relatii datoritã interesului comun pentru teme precum interactiunea dintre religie si politicã, decomunizare postcomunistã, democratizare. Un alt grup este reprezentat de expertii strãini care si-au dedicat viata studierii României si problemelor sale. Anul trecut am reusit sã convingem marea lor majoritate sã contribuie la un volum de mini-interviuri care explicã de ce curiozitatea lor s-a oprit asupra Romaniei, nu asupra altei tãri foste comuniste.
Volumul, apãrut la Editura Institutului European sub titlul de 1989-2009: Incredibila aventurã a democratiei dupã communism, este important nu numai pentru cã a fost primul de acest gen, ci si pentru cã unii dintre contributorii sãi s-au pensionat, deci interviul lor rãmâne un ‚cântec de lebãdã’. Nume ca Tom Gallagher, Dennis Deletant, Katherine Verdery ar trebui sã fie cunoscute de orice român, însã ei nu au fost niciodata apreciati la justa lor valoare, fiind priviti câteodatã chiar cu ostilitate datoritã analizelor lor transante.

Observatorul : Legãturile spirituale cu cei care au rãmas în România ?

Lavinia Stan : Am foarte buni prieteni în România, pe care îi vizitez de cate ori ajung la Bucuresti si cu care mentin contact permanent. Sunt oameni pe care ii cunosc de o viatã întreagã, prin intermediul cãrora înteleg viata realã, de zi cu zi, din România. Cu unii dintre ei colaborez, publicând articole sau organizând conferinte. Ca membru al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoriei Exilului Romanesc din Bucuresti am sansa de a colabora cu cercetatori tineri, care se încãpãtâneazã sã abordeze teme dificile cu competentã si rigurozitate, într-un context relativ vitreg. Împreunã cu alti cercetãtori care predau în universitãti din afara Romaniei am fost cooptatã în comisiile constituite de catre Ministerul Învãtãmântului pentru a contribui la reformarea sistemului universitar românesc – o transformare care s-ar fi impus încã de acum douazeci de ani, dar care a fost deviatã de înterese personale si de grup. În septembrie 2010, pentru prima data, stiintele sociale au fost reprezentate la conferinta românilor din universitãtile strãine (organizatã la Bucuresti) si sper cã si pe viitor vom fi implicati în reforma educationalã. Zilele acestea, contactele mele cele mai strânse sunt cu colegii din Societatea de Studii Românesti (a cãrei vice-presedintã sunt), în vederea organizãrii congresului din vara viitoare. Constituitã în America de Nord, Societatea reuneste politologi, sociologi, istorici, lingvisti, teologi si alti experti dîn strãinãtate interesati de România.

Observatorul : Perspective ale dumneavoatra si ale familiei ?

Lavinia Stan : Am în lucru trei mari proiecte. Cel mai avansat este Encyclopedia of Transitional Justice, începutã în anul 2009 în baza unui contract de publicare semnat cu Cambridge University Press. Cuprînzând peste 400 de studii de caz si analize teoretice, enciclopedia va defini un domeniu de analizã relativ nou – justitia de tranzitie – relevant pentru toate noile democratii care-si confruntã trecutul recent marcat de încãlcãri mai mult sau mai putin flagrante ale drepturilor omului. Al doilea proiect este o carte despre dreptatea de justitia în România, care va fi publicata tot cu Cambridge University Press si pe care trebuie sã o predau la începutul anului viitor. Va fi primul volum dedicat în exclusivitate României publicat vreodatã de aceastã prestigioasã editurã – o performantã în sine. Nu în ultimul rând, pregatesc pentru 2014-2015 o nouã carte, împreunã cu sotul meu, care ne-a fost ceruta de University of Toronto Press si care reprezintã pentru noi, într-un fel, o revenire la universitatea de unde au pornit parcursurile noastre intelectuale. Acest volum va încerca sã explice de ce anumite grupuri religioase se opun, iar altele sustin, dictaturile, pe baza analizei unui numar de cazuri selectate din toate continentele si toate marile traditii religioase. Toate trei proiectele sunt de mare actualitate si apropiate mie, în acelasi timp, deoarece ele continuã pe noi directii teme de care m-am ocupat deja pentru mai mult de 15 ani: justitia de tranzitie si religie si politicã.

Observatorul : Multumim stimatã doamnã Lavinia Stan. Sãnãtate si spor în toate cele, vã dorim, alãturi de sotul dumnevoastrã.

Observatorul P.P. 8/21/2011

Advertisements