In reactie la articolul “Adrian Nastase tanjeste dupa vremurile de odinioara”, publicat de Tom Gallagher saptamana trecuta in Romania Libera, primul ii gaseste numeroase hibe celui de-al doilea. Redutabilul profesor britanic nu este decat “un propagandist de tip stalinist cu fata europeana”, “un editorialist cu misiune” care prezinta “jumatati de masura” si chiar “minciuni”, dand dovada de o “monumentala” lipsa de consecventa si coerenta, un “postac portocaliu” care scrie sub aparenta neutralitatii stiintifice, un britanic arogant care trateaza Romania drept “o tara coloniala”. Nici macar papillonul lui Gallagher nu scapa neamendat, el nefiind un simplu accesoriu vestimentar, ci un instrument politic, care-i permite profesorului britanic sa afle “directia unde se afla licuriciul local”.

Cum am plecat din Romania acum douazeci de ani, unele dintre nuantele surprise de domnul Nastase imi scapa complet. Nu inteleg cine este licuriciul local sau “pensionarii din alte tari” care “vin [in Romania?] sa-si rotunjeasca veniturile prin complicitate cu puterea de la Bucuresti”. Multi politicieni romani – nu toti membri PD-L – pot fi comparati cu licuricii locali, care stralucesc strident in bezna generata de lipsa de idei si programe coerente cu care nu se mandresc formatiunile politice pe care le reprezinta. Stiu cativa jurnalisti si profesori universitari din strainatate (unii pensionati intre timp) care au sfatuit PSD-ul, pe vremea cand acest partid s-a aflat la guvernare pana in 1996 si intre 2000 si 2004. Oare la ei face trimitere domnul Nastase? La fel de strain imi este cuvantul “postac” pe care il citesc acum pentru prima data.

Cu toate acestea, ii dau dreptate domnului Nastase. In primul rand, pentru ca este clar ca arestarea lui Constantin Nicolescu de la Arges nu poate fi catalogata decat drept un nedrept abuz intr-o tara in care coruptia a fost pe de-a-ntregul internalizata de toti micii ‘escu’ ajunsi sa reprezinte ‘poporul’ in consiliile locale si judetene, in parlamentul national sau european. Se poate vedea cu ochiul liber ca „atitudinea de solidaritate a PSD faţă de dl. Nicolescu nu a avut ca obiectiv să împiedice judecarea liderului partidului nostru din judetul Argeş, ci a fost o reacţie împotriva acţiunilor unui stat poliţienesc, respectiv retinerea si, apoi, arestarea sa preventiva”, dupa cum scrie domnul Nastase. Asa cum multi politicieni romani se grabesc intotdeauna sa observe, ei nu sunt vinovati de coruptie pana nu se pronunta in acest sens o curte de justitie. Cercul vicios pe care il invoca acest mod de gandire ii salveaza de la arest si de la investigatii, de vreme ce toate acestea nu sunt decat calomniile si abuzurile la care sunt supusi (sub un stat vadit “politienesc”) pana la verdictul final al judecatorului.

In al doilea rand, pentru ca Gallagher nu poate sa inteleaga – cum nu inteleg cohorte de observatori straini care sunt lasati perplecsi de politica romaneasca aproape in fiecare zi – ca Nicolescu nu este si nu poate fi vinovat. Pentru ca in Romania o personalitate (un individ) nu este judecata numai dupa un set de actiuni ale sale (deturnarea fondurilor europene, falsul in acte, traficul de influenta si altele asemenea), ci per ansamblu. Binele si raul sunt puse in balanta, completandu-se reciproc. Daca inculpatul a acordat sprijin financiar nejustificat Episcopiei Argesului, a asfaltat drumurile care duc din Pitesti in urbea de importanta inter-galactica Stefanesti, a facilitat ridicarea Cutodromului, a mai plantat o lalea si a mai pavat un centru civic, tot acest “bine” anuleaza, rand pe rand, “raul” generat de actiunile sale corupte. Macar Nicolescu nu a facut ca altii, care au impilat judete intregi fara a lasa nici o ciosvarta bietului electorat! Bineinteles ca unui britanic ca Gallagher, obsedat de rule of law si de legalitate, ii este imposibil sa inteleaga un asemenea rationament, de altfel, profund just si moral.

In al treilea rand, pentru ca Gallagher nu intelege esprit de corps care-i uneste pe liderii PSD. Azi domnul Nastase vine in apararea lui Nicolescu (bravul ‘vecin’ de pe malul Argesului) in speranta ca, daca tanti Tamara, cele patru case, colectia impresionanta de obiecte de arta sau ghiulurile purtate cochet pe degetul mic il vor da de bubluc intr-o zi pe domnul Nastase, Nicolescu isi va exprima si el ingrijorarea profunda fata de “statul politienesc” la fel de public si vocal. Gallagher insa nu intelege cum se face ca “o mana o spala pe cealalta” pentru ca la el in tara politicienii nu se imbogatesc pe timpul mandatelor, coruptii nu sunt aplaudati drept mari smecheri invidiati de toata suflarea, iar copiii nu primesc corn si lapte stricat prin firme apropiate establishmentului politic. In plus, Gallagher nu poate sa inteleaga toate acestea pentru ca lui ii place papillonul, nu ghiulul gros de aur.

Nu in ultimul rand, ii dau dreptate domnului Nastase pentru simplul fapt ca toate problemele dumnealui si ale PSD-ului se datoreaza exclusiv lui Gallagher, care trebuie pus jos cu orice chip drept o frauda intelectuala. Nu este adevarat, cum sugereaza Gallagher in editorialele sale, ca PSD-ul este o camarila pusa cu nerusinare pe inavutire, pentru ca nici domnul Nastase, nici Vacaroiu, nici baronii locali ai partidului nu au castigat nici un ban in nici unul dintre mandatele lor. Nu este adevarat ca PSD-ul ameninta separarea puterilor in stat, pentru ca toti coruptii lui au fost prompt denuntati si dezavuati de insasi conducerea de partid, pentru care rule of law a fost in mod constant pusa mai presus de rule of men. Nu este adevarat ca PSD-ul nu are de fapt nici un program politic coerent, pentru ca are unul … domnul Vanghelie. Ca PSD-ului nu i-ar pasa de electorat, pentru ca Nicolescu si toti cei ca el au facut si lucruri bune pentru cei multi (intamplandu-se doar ca sa mai pice si in buzunarul lor cate ceva). Ca PSD-ul este pe mana cu “omul de afaceri” Sorin Ovidiu Vantu, pentru ca Gallagher, nu Geoana, s-a intalnit cu acesta in preziua alegerilor. Ca PSD-ul s-a impotrivit unei analize oneste a trecutului comunist si a legaturilor dintre PSD si PCR, pentru ca domnul Nastase, Rodica Stanescu, Ion Iliescu si altii si-au pus trecutul sub reflectoare si nu au ascuns nimic.

Asa ca zic si eu: Gallagher sa se duca in tara lui si sa nu ne mai dea lectii! Sa fim lasati in pace, intr-un spatiu mediatic in care numai domnul Nastase sa ne susure la ureche cuvinte de lauda pentru multiplele virtuti ale colegilor sai. fie ei mici sau mari Titulesti. Gallagher sa-l ia si pe Basescu cu el la Londra, ca sa fim siguri ca la urmatoarele alegeri marele om de stat Nastase (sau Ponta, sau Geoana, sau Vanghelie) va fi ales drept noul nostru Conducator. Si Gallagher sa o lase mai moale cu probitatea stiintifica – domnul Beuran este un model mult mai demn de urmat pe dulcele plai romanesc. Gallagher, care se pare ca poate sa faca si sa desfaca in Romania mult mai multe decat domnul Nastase, este deci mult mai periculos decat Nicolescu, nastase, Vanghelie si ceilalti si trebuie denuntat, cu tot cu papillonul sau. Altfel suntem in pericol sa asimilam ideile britanicilor, o mare pierdere pentru draga noastra cultura de bacsis.

Advertisements