Nu de putine ori s-a afirmat ca lustratia ar fi o metoda de asumare a trecutului recent complet noua, specifica exclusiv Europei post-communiste (mai precis, acelor tari est europene ce au ales sa o implementeze). Se ignora faptul ca lustratia este o simpla categorie a unui fenomen mai larg, raspandit pe toate continentele si prezent in diverse perioade de timp. Acest fenomen este reprezentat de epurarile/concedierile fortate, determinate de criterii eminamente politice (ceea ce limba engleza descrie concis drept “purges”). Perspectiva comparata adoptata de volumul Justice as Prevention: Vetting Public Employees in Transitional Societies, publicat sub egida prestigiosului International Center for Transitional Justice din New York ca ghid practic de de-Baathificare a Irakului, combate exact acest caracter pretins exceptional al lustratiilor est europene.

Ce putem afla despre lustratie din literatura care ne sta la dispozitie? In primul rand, ca numele sau vine fie de la latinul lustratio (cf. Cynthia Horne si Margaret Levi), folosit pentru purificarile religioase, fie de la termenul cehoslovac lustrace (Roman David), utilizat in secret de insasi temuta politie politica a regimului comunist, Statni bezpecnost, pentru propriul efort de a “curata” reteaua de informatori de agentii dubli, neloiali sau lipsiti de zel. In al doilea rand, ca acest proces caracterizeaza asumarea trecutului recent aproape in totalitatea sa (Kieran Williams, John P. Moran, Aleks Szczerbiak, Helga Welsh si Monika Nalepa), presupunere infirmata de realitate. Tarile care au implementat lustratia si-ar fi asumat trecutul comunist; cele care au evitat-o, nu ar fi facut nimic in privinta trecutului. In al treilea rand, ca eficacitatea sa depinde de numarul persoanelor lustrate si al pozitiilor in care acestia nu mai pot fi numiti sau alesi (cf. Roman David si Monika Nalepa). Si nu in ultimul rand, ca ea este fie o masura democratizatoare, deoarece reinnoieste clasa politica prin indepartarea elementelor ostile noului sistem prin promovarea altora loiale acestuia, fie o politica ce submineaza democratia, deoarece incalca drepturile fundamentale ale unor cetateni (tocmai cei care nu au respectat drepturile pe care le cer cu obstinatie).

Colaboratorii volumului Justice as Prevention aduc o perspectiva practica noua si introduc studii de caz pe care literatura centrata strict pe Europa de Est le-a ignorat pana in prezent. In acest exercitiu, autorii propun si o prima definitie a epurarilor, intelese ca „dreptate administrativa”, adica „modalitati de evaluare a integritatii – inclusiv prin respectarea drepturilor fundamentale ale omului – cu scopul de a determina calificarea pentru functiile publice”. Deseori, noile democratii folosesc asemenea modalitati pentru a exclude functionarii corupti, incompetenti sau abuzivi. Prin epurari se spera sa se restabileasca increderea publicului in administratia publica, sa fie relegitimate institutii guvernamentale implicate in incalcari ale drepturilor omului, sa fie distruse structurile care se fac responsabile pentru abuzuri serioase si sa fie indepartate obstacolele ce stau in calea reformelor de tranzitie.

Argentina, El Salvador, Chile, Africa de Sud, Grecia, Bosnia, Polonia, Ungaria, Cehia si Germania ofera prilejul unor concluzii comparative. Daca uneori epurarile au afectat si administratia publica, sistemul bancar, mass media si universitatile, in toate tarile studiate ele au afectat preponderent justitia si serviciile de informatii, principalele structuri implicate odinioara in incalcari ale drepturilor omului. Daca in Europa de Est epurarile au vizat in general persoane care au abuzat increderea publica fara a comite crime atroce, in Grecia si America Latina ele i-au avut ca tinta pe sustinatorii activi ai juntei militare. Daca uneori epurarile au dus la concedieri, alteori au condus la pensionari fortate, transferuri in pozitii nesemnificative, anularea promovarilor sau suspendari temporare din functie. Daca unele tari au epurat sectoare intregi, altele au lustrat doar pe cel mai strategic (serviciile de informatii sau justitia). Daca unele epurari au fost de scurta durata (zece luni in Grecia), altele s-au extins pe mai multi ani (indefinit in Cehia si zece ani in Polonia, intre 1997 si 2007). Daca majoritatea tarilor au adoptat aceleasi criterii de epurare/lustrare pe intreg teritoriul lor, in Germania procesul a fost descentralizat la nivel de lander, permitand unor regiuni sa nu lustreze pe nimeni, iar altora sa-i lustreze pe foarte multi. In toate tarile studiate epurarile au avut caracter politic, au fost adoptate relativ imediat dupa prabusirea regimului autoritar si au fost rezultatul unui compromis intre noile si vechile elite.

Cazul Argentinei exemplifica primejdiile politicilor incrementale, care pot duce la subminarea conditiilor de relegitimare a institutiilor guvernamentale, dar arata modul in care mecanisme de epurare precum Junta de Calificaciones (comisia de calificare) au putut fi eficiente fara a atrage prea mult interes din partea publicului larg. El Salvador arata limitarile improvizarii si a organizarii campaniilor de epurare intr-un context de maxima instabilitate politica in principal ca urmare a interventiei comunitatii internationale. Acolo, unele institutii au fost abolite complet, ducand la concedieri masive si „lustrari” radicale. Exemplul Africii de Sud sugereaza ca epurari informale progresive pot avea loc chiar si in lipsa unui cadrul legislativ adecvat, prin „rationalizari” de posturi si aplicarea unei discriminari pozitive in armata si justitie. Epurarea diferentiata este specifica Greciei: ea nu se desfasoara dupa un acelasi criteriu aplicat tuturor institutiilor de stat, ci este diferentiata ca severitate si amploare in functie de importanta acordata unei anumite institutii in sustinerea vechiului regim si construirea celui nou.

Justice as Prevention arata ca epurarile nu trebuie sa fie privite nici ca scop in sine, nici ca politici unidimensionale, ci ca rezultate indirecte, colaterale, ale unor alte metode de asumare a trecutului recent. Ele sunt cu atat mai importante cu cat institutiile publice joaca roluri cheie in procesul de democratizare. In ceea ce priveste eficacitatea epurarilor, aceasta deseori nu poate fi anticipata, ci va depinde de vointa politica, contextul international, legalitatea sa si acuratetea identificarii persoanelor cu un trecut patat. Desi oferind un cadru teoretic destul de subred si bazandu-se pe o selectie oarecum aleatorie de cazuri (selectie ce ignora „non-cases”, tarile care, prin refuzul lor, ne pot spune multe despre conditiile in care o metoda de asumare a trecutului este privita ca impractica), volumul este demn de mentionat, fiind primul care compara in mod sistematic lustratia cu epurarile. El se inscrie in linia contributiilor practice aduse recent de organizatii internationale precum OSCE.

Alexander Mayer-Rieckh si Paolo de Greiff, coord., Justice as Prevention: Vetting Public Employees in Transitional Societies (New York: Social Sciences Research Council, 2007), 548 pp.

Advertisements